TOSCANA – INFORMAȚII UTILE

CĂLĂTORIE

Autobuzul pornește cu bicicletele și cu cei care doresc să vină cu autobuzul în 4 Octombrie, din parcarea Dedeman din Cluj. Drumul durează aproximativ 21 de ore.
Se poate veni și individual direct la locul de cazare sau la aeroportul din Bologna de unde oferim transfer.
În cazul sosirii individuale, prețul excursiei nu scade.

REZERVARE ȘI CONDIȚII DE ANULARE

Pentru a vă confirma rezervarea este necesară plata avansului de 400 EUR în contul agenției. Anularea excursiei se face cu următoarele condiții:
● 60 – 40 de zile se va aplica un comision de 50 % din prețul total al excursiei;
● Mai puțin de 40 de zile se va reține prețul total de participare.

GRADUL DE DIFICULTATE

Excursia din Toscana nu este ușoară. Distanțele nu sunt mari, însă diferențele de nivel sunt destul de serioase. Traseele parcurse vor fi întrerupte de plimbări și vizitarea unor centre istorice sau obiective turistice.
Majoritatea traseelor le vom parcurge pe drumuri de macadam sau asfalt cu circulație redusă.
Este importantă cunoașterea regulilor de circulație care se aplică la cicliști și ca fiecare participant să poată controla bicicleta pe deplin pentru siguranța lui și a celorlalți participanți.

BICICLETE

Îți oferim posibilitatea de a-ți folosi bicicleta ta proprie transportând-o, sau îți putem oferi una din bicicletele noastre Cross GRX 827 27.5. Deși distanțele nu sunt mari, din cauza diferențelor de nivel relativ mari, recomandăm bicicleta electrică. Puteți închiria și de la noi cu 100 EUR/tură.
Prețul excursiei nu scade în caz că optezi să vii cu bicicleta ta. 

ÎMBRĂCĂMINTE, ECHIPAMENT NECESAR, BAGAJE

Îmbrăcăminte sport, durabilă și confortabilă care este corespunzătoare și ca îmbrăcăminte generală de stradă, pantofi și geacă sport, impermeabile și respirabile gen Gore-Tex, HyWent, etc.
Haine călduroase. geacă de ploaie, ochelari de soare de culoare mai deschisă, cremă solară..
Pentru cele necesare de o zi, noi vă oferim un rucsac mic atașabil de șa. 

CAZARE

În fiecare din cele 6 nopți ale excursiei, vom fi cazați în ferme ecologice numite și ”agriturismo”. Sunt ferme autentice transformate în case de oaspeți.

MÂNCARE

Înafara celor patru mic dejunuri din locația II. – a, mesele nu sunt incluse. De obicei se poate folosi bucătăria apartamentului, se poate comanda cină de la gazdele noastre sau se poate folosi restaurantul locației II. În timpul zilei pe traseu vom avea diferite restaurante, baruri și alte posibilități.

VREMEA ÎN ITALIA

Toamna de obicei este plăcută, spre răcoroasă. Putem avea mici averse, dar șansele sunt reduse.
Temperatura în timpul zilei poate varia de la 15-27 °C,

FUS ORAR

Italia folosește UTC +1, adică sunt cu o oră înainte față de ora noastră

COMUNICARE

Limba oficială în Italia este italiana. Oamenii se descurcă cu engleza, dar nu vorbesc fluent. În marea majoritate a localurilor se vorbește o engleză acceptabilă. Dacă mergem într-un restaurant local și mai puțin turistic, s-ar putea să fim înțeleși mai greu

Documente

Pentru a intra în țară, cetățenilor români le este de ajuns cartea de identitate. Cetățenii străini trebuie să-și aducă documente în funcție de țara de proveniență.

PERSONAL

Doi ghizi Traventuria și doi șoferi.

SĂNĂTATE

De recomandat medicamente generale: durere, febră, crampe musculare, diaree. Ghizii pot oferi prim ajutor de bază, însă nu pot oferi medicamente.

MONEDA OFICIALĂ ȘI CHELTUIELI

În Italia, moneda oficială este EUR. Se recomandă aproximativ 250 – 300 EUR, bani pentru cheltuieli.

ASIGURARE

Este obligatorie încheierea unei asigurări de călătorie, care poate fi și asigurare storno în cazul anulării excursiei.

DECLARAȚIE

În funcție de condițiile meteo nefavorabile sau alte motive neprevăzute, pentru siguranța tuturor participanților, agenția își rezervă dreptul de a schimba ruta sau traseele. În cazul în care numărul participanților nu ajunge numărul minim, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia. În acest caz participanții își primesc banii înapoi, sau pot să-și aleagă o altă excursie.

TRAVENTURIA VĂ DOREȘTE DUM BUN ȘI DISTRACȚIE PLĂCUTĂ